Pe cerul senin se aduna norii,
Ma mangaie vantul, incepe sa ploua,
Furtuna ce vine imi inunda porii
Si lumea intreaga se rupe in doua.
Racneste si rage vazduhul intreg,
Iar muntii se pleaca la crunta chemare,
Un inger aprinde si stinge un bec,
Lumina darama copacii din zare.
Potopul se-ntoarce, poporul dispera,
Alearga natangii fara de scapare,
Se termin-aceasta haotica era,
Natura intreaga ofera uitare.
E vremea sa plangem, e vremea aceea
In care pacatul se transforma-n sange,
Mereu punctuala apare mareea,
Cadavrele goale cu grija le strange.
Incepe o lume din samanta noua,
Curata si pura si stralucitoare,
In care nu ninge si nici nu mai ploua,
Ci mereu domneste puternicul soare.
