Pentru nostalgici…

Posted in Hitul zilei on 7 Iunie 2011 by sunpearl

Back to the beginning…

Posted in Aberatii general valabile with tags on 22 Ianuarie 2010 by sunpearl

In viata fiecarui om exista lucruri bune si lucruri rele. Dar cel mai adesea…apar lucruri neasteptate. Traiesti o perioada de timp excelenta, fara griji si probleme, iar cand ti-e lumea mai draga te loveste. Cine? Asta nu stiu sa va spun. Pot specula insa. Unii veti spune ca soarta, dar ca sa crezi asta trebuie sa iti asumi viata ca pe un dat si nu un cumul de decizii pe care le iei cu propria vointa. Altii veti spune ca cei din jur. E posibil, insa exista si moduri prin care interventiile exterioare pot fi diminuate, daca nu eliminate. Eu unul sunt convins ca cel mai mult si mai mult rau ne facem noi insine. (Cine e de acord sa ridice doua degete) De ce cred asta? Pentru ca asta simt. Pentru ca asta fac. Pentru ca evenimentele din ultimele luni, cu toate rasturnarile de situatie, norii negri de furtuna si lumina de la capatul tunelului, au fost datorate in exclusivitate mie. Si numai mie. Eu am luat deciziile, eu le-am analizat, eu m-am felicitat, eu am regretat etc. etc. etc.

Traiesti o perioada buna. Si totusi la un moment dat se intampla ceva. Se schimba situatia. Totul pare diferit, totul pare urat. Te intrebi daca lumea s-a schimbat si mai ales de ce?! Asta e o minciuna. Cea mai mare minciuna. Lumea se schimba rar. Rar si greu. Cel mai adesea ne schimbam noi. Ne schimbam perceptia. Cautam prea repede vinovati in loc sa ne asezam noi in boxa acuzatilor si sa cerem sentinta. Dar nu facem asta. Noi suntem ok, mediul in care traim nu ne mai place, toata lumea e de vina si uite asa luam o decizie. Proasta. Foarte proasta. Balanta se inclina. Resimtim socul. Apar regretele. Constiinta isi face datoria. Ce e de facut? Simplu. Ne urcam in prima barca de salvare fara sa bagam de seama ca se scufunda incet. Zicem ca nu-i nimic…o reparam pe parcurs. Dar ne complacem atat de mult in starea nou creata, incat uitam complet de asta. Iar cand apa ne ajunge la gat si aproape ne inecam, dam din nou de situatia de mai devreme. Barca e de vina. De ce a trebuit sa fie sparta? De ce e marea nerabdatoare s-o inghita?

Brusc te simti iar singur. Plutesti intr-o stare de apatie. Esti jalnic. Toti iti sunt alaturi dar tu n-ai ochi sa-i vezi. Ba mai mult, ii consideri impotriva ta. Refuzi ajutorul lor. Dar tanjesti dupa el. Il doresti atat de mult incat ai vrea ca ei sa-ti rezolve toate problemele. Trece un timp asa. Te lovesti ba de un perete, ba de altul, dar nu dai de capatul holului. Dar o usa se deschide. O usa familiara, dar totusi straina. Parca ai mai sesizat-o candva…demult. Ti-ai dorit sa treci dincolo de ea, dar iti era prea bine in starea ta si ai ignorat-o. Aparent bine, pentru ca erau doar iluzii. Si totusi ea a fost mereu acolo. Te-a asteptat, ti-a facut cu ochiul, dar tu erai prea orb. Insa acum e gata sa te primeasca. Esti nesigur. Sa intri? Sa nu intri? Daca e o capcana? O sa-ti placa ce e dincolo? Dar daca ti se inchide in nas? Nu ai vrea asta, nu? Ai si tu orgoliu. Dar te apropii timid. Si faci pasul cel mare. Te opresti pentru o clipa sa citesti avestismentele lipite pe ea, dar nu le bagi in seama pentru ca esti prea vrajit. Prea uimit. De ce a vrut sa te primeasca? De ce tocmai pe tine?

Esti iar fericit. Lucrurile merg bine. Totul e ca inainte. Ai uitat greul prin care ai trecut. Profiti. Profiti mult. Profiti mai mult. Nu mai poti sa te saturi. Nu te mai poti dezlipi. Esti atat de fascinat incat risti sa devii dependent. Dar esti sigur ca nu ai devenit deja? Daca acum ti-ar cere, ai putea sa renunti? Ai putea sa te dezlipesti, chiar si pentru cateva clipe? NU!!! Nu poti pentru ca te-ai atasat prea mult. Devii iritant. Te bagi in ce nu te intereseaza. Esti gelos? Esti posesiv? Vrei sa ai numai pentru tine? Te agati cu mainile si pocioarele. Sufoci. Nu mai poate respira. Tu doresti. Te doreste. Dar vrea sa scape de tine. Cum? Vrea sa scape? De ce sa scape? De ce se rastoarna iar lucrurile? Pentru ca nu stii sa te opresti. Pentru ca ceea ce faci e bine, dar e prea mult.

Te simti dezgustat de tine? De ceea ce ai facut? Nu trebuie. Macar nu ai ramas singur. E tot aici. S-au schimbat doar regulile. Ai vrea sa fie totul ca inainte. Dar nu vrea. Nu te mai vrea. Si totusi te doreste. Dar te doreste asa cum esti tu. Doreste sa nu mai doresti atat de mult. Si cu cat te apropii mai mult, cu atat se indeparteaza mai repede. A facut o greseala? Dar tu n-ai facut niciuna? Sau…niciunele? Tu esti vinovat ca s-a ajuns aici. Si totusi e langa tine. Si totusi inca te mai vrea. Inca exista acel sambure de speranta. Profita!!! Fa ce trebuie. Fa ce trebuia sa faci inca de dinainte sa se ajunga aici. Scutura-te bine! Revino-ti! Nu mai gandi atat! Actioneaza! Scenariile sunt pentru filme. Tu fa ce ai de facut, daca vrei sa-ti fie bine. Daca nu…vei ajunge din nou in barca gaurita. Si marea e mult mai furioasa…

Anul 0 b.V. : „Nu-mi pare rau pentru ce am facut. Nu-mi pare rau pentru ce ai facut. Stiu ce trebuie sa fac de acum incolo. Sa ne intoarcem de unde am plecat. Sunt S. Incantat de cunostinta!”

In final de an…urare

Posted in Celebrari, Versuri lirice with tags , , , on 31 Decembrie 2009 by sunpearl

…pentru mic si pentru mare

aho romani curati
stati un an si nu mancati
saracia o uitati
si la mine ascultati

s-a sculat mai an
basescu traian
si-a incalecat pe-un cal invatat
portocaliu colorat
cu nume de boc
rotund la mijloc
cu frau de matase
umflat in sondaje
cat sute de case

manati maaaaiiii! hai-hai!!!

el in scari s-a ridicat
de la cotroceni palat
peste tara s-a uitat
s-aleaga partid curat
numai bun de aliat
si-a pornit intr-o joi
cu-n partid cu doispe boi
boi boureni
boi berceni
si dulai
in coada cu colacei
in frunte trandafirei

ia mai manati maaaaiii! hai-hai!!!

la luna, la saptamana
cu psd-ul dadu mana
si puse premier versat
adevarat tehnocrat
ce-n trei zile a plecat
si traian cam agitat
in stanga s-a uitat
pe boc de gat a luat
si l-a pus sef la palat
si asteapta el sa vada
daca da guvernul roada

ia mai manati maaaaiii! hai-hai!!!

iara voua dragi romani
doua vorbe va mai spun
anu nou ce sta sa vina
sa va aduca lumina
si in suflet si in casa
multe bucate pe masa
sanatate, fericire
si peste toate iubire
iara eu va las acum
va urez un an mai bun
si sa ne vedem cu bine
si la anul care vine

manati maaaaiii! hai-hai!!!

Scena

Posted in Texte cu "a fost odata..." with tags , on 2 Octombrie 2009 by sunpearl

(Am ramas dator de aseara cu o poveste. Sper sa aveti rabdare sa o cititi…)

Sleit de efort, isi ridica bratul amortit, coplesit de povara sabiei. Taisul aluneca incet din corpul bestiei, scotand un sunet prelung, metalic, placut. Sangele sare inalt in vazduh, apoi se intinde ca o maree peste mocirla saturata de apa. Eliberat din stransoarea pumnului, manerul sabiei exulta frenetic, in timp ce se afunda lent in amestecul de mazga, apa si sange. Linistea invaluie totul intr-o mantie lacoma. Nu mai aude nimic. Nu mai vede nimic.

Neclintit ca o statuie de bronz, cu ochii inchisi, cu capul plecat, asteapta. Toate gandurile i-au fugit din minte, toate emotiile i-au parasit pieptul. E gol. Cu efortul cu care ar misca muntii din loc, isi ridica privirea spre cer. Ploaia marunta ii inunda porii, diluand materia, dispersand celulele. N-o poate auzi. N-o poate vedea. Dar o simte… O simte cum rece se scurge pe toata fiinta sa. Picaturile, tot mai dese, tot mai rapide, tot mai grele ii lovesc chipul ars de soare, crestat in crunta batalie. E coplesit. Intr-o clipa timpul se dilata si simte cum… cum toata povara universului il apasa pe frunte. Se prabuseste. Pamantul e pregatit sa il primeasca, sa-l odihneasca, sa-l hraneasca. Dar el, el e pregatit?

Tablou dezolant se intinde cat vezi cu ochii. Sub cerul cenusiu, sub ploaia marunta, departe un palc de padure alimenteaza necontenit focul. Iarba a fugit de mult de pe aceste meleaguri. Lesuri de animale zac ingropate sub mocirla. Prinse in menghina luptei n-au presimtit infernul, n-au apucat sa fuga. Pe marginea prapastiei, cadavrul bestiei se scalda in propriul sange. Langa el, e omul. Singur, cu fata pe jumatate in balta proaspata, asteapta. Ce ganduri, ce sentimente, ce emotii ar putea sa-l cuprinda? Pamantul il cheama, pamantul il vrea. Il simte slabit, il vede distrus si isi intinde bratele sa-l cuprinda pentru totdeauna. Dar el, el nu e pregatit. Speranta incolteste din nou in sufletul sau. Vointa ii intareste muschii. Datoria ii inunda pieptul. E gata din nou de lupta, e gata sa infrunte natura, e gata sa invinga destinul. E ultima sa batalie si vrea s-o castige. Isi infige pumnii adanc in mocirla. Picioarele il asculta din nou. Cu urlete groaznice pamantul sufera sub pasii sai. A reusit! S-a desprins din ghearele mortii si-acum o priveste sfidator. Din vale, miile de osteni isi indreapta simturile spre el. Dar el nu-i vede. O briza dulce ii mangaie fata, iar dintre norii secati, razele soarelui se nasc pentru el. Numai pentru el. Cu bratele ridicate, isi indreapta ochii spre lumina orbitoare si din pieptul plin de viata rasuna spre orizont crezul fiintei sale:

– TRAIESC!!!

O clipa de tacere. O clipa si atat. Cu un vuiet de cutremur armata de viteji exulta. Sunete groaznice se inalta la cer intr-un vacarm haotic, starnit de un instinct primar. Insotit de aceasta simfonie grotesca, un corp aluneca usor in prapastie, taind vazduhul cu linistea omului impacat cu viata, impacat cu sine.

Sala vibreaza. Publicul e in picioare. Aplauze frenetice ii ating lobul urechii. Deschide ochii. Ridica fruntea. Un zambet milimetric se aseaza in coltul gurii. O lacrima inunda ochiul stang. Mana ii tremura de emotie. Nimeni nu sesizeaza. Dar el simte. E viu. Traieste. Aplauzele nu contenesc. Ochii ii stau nemiscati dar poate vedea tot. Ii cuprinde pe toti cu privirea-i blanda si le multumeste. E felul sau de-a o face. De atatia ani. Clipele acelea par secole. Ar vrea sa nu se termine. Dar cortina trece nemiloasa prin fata sa. Aplauzele se opresc. Murmurul spectatorilor ce parasesc sala se stinge. E liniste. Sta neclintit. Un zambet in coltul gurii, o lacrima in ochiul stang, o mana care tremura. Lumina se stinge. Scena e goala. Omul a murit. Actorul traieste.

„Povesti care nu vor fi”, Cap. VII „Scena”, fragment

Sunpearl

Ne ia dracu

Posted in R.I.P. with tags on 1 Octombrie 2009 by sunpearl

PSD s-a retras de la guvernare. Acum a ramas cheliosul singur cu piticii lui. O vorba din popor ar zice ca am belit-o. Revin mai diseara cu o poveste daca nu ne inghite gaura neagra pana atunci.

Tara lui Harap-Alb

Posted in Aberatii general valabile with tags , , , , , on 27 Septembrie 2009 by sunpearl

Motto: „Fatul meu, sa te feresti de Omul Span, de Imparatul Ros…”

Vara a trecut. Chiar prea repede…frigul iata ca a venit din septembrie si eu ma astept la o iarna ca-n povesti. Ma rog, ca in copilarie. Lunga, cu zapada multa, ger, viscol…o minunatie. Dar in conditiile actuale, pentru buzunarul romanului o astfel de iarna inseamna faliment. Hai sa incerc o alegorie… Va fi clar „tara lui Harap-Alb”. De ce? Culoarea zapezii nu are nicio legatura. In schimb, vom ajunge un popor de slugi, sclavi ai sistemului si ai celor care tin in mana puterea: politica, economica, sociala si de cate feluri mai exista. La iarna, din cauza facturilor la gaze, vom fi exact ca Gerila: bani nu sunt, asa ca o haina in plus e sfanta. Nu mai zic de clasicele sarbatori de sfarsit de an…20 milioane de Flamanzila si Setila. Va veti intreba: dar Setila de ce, ca apa este la discretie? Pai da, este, dar cea imbuteliata e pe bani si la robinet s-ar putea sa fie inghetata de frigul din apartamente. Si de foame cu siguranta ne vor iesi ochii din orbite, asa ca vom ajunge toti niste Ochila. Poate ne ajuta presedintele cu niste prafuri fine, macar sa fie frumos injectati. Si ca tot veni vorba, legalizarea prostitutiei va transforma femeile in Pasarila si barbatii in Lati-Lungila. Furnicile ne vor ajuta sa alegem „macul de nisip” si craiasa albinelor va da ace la tot poporul (ca deh, la farmacie costa). La cum merge agricultura, nici in gradina ursului nu mai creste salata, iar pietrele pretioase din padurea cerbului sunt doar vise…ca i-a vanat Tiriac pe toti. Nici fata imparatului Rosu nu mai e de gasit, ca e trimisa la Bruxelles pentru o cariera plina de succesuri. Si la cate sosii dorobantiere are…nici albina nu mai stie care-i cea adevarata. E grav, e foarte grav. Daca ar fi stiut badia Ion cum vor sta treburile, poate scria un basm cu happy end. Dar vom trece si peste asta. Copii, sa nu uitati ce va spune nenea…feriti-va de omul span si de omul roş.

Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea-asa.

REUNIUNE REGIONALA - PSD - IASI

TraianBasescu

NU MAI POOOOOT!!!

Posted in R.I.P. with tags , on 25 Septembrie 2009 by sunpearl

De trei ore imi freaca nervii. Nu mai rezist. BAAAAAAAAAA!!! Cum naiba omor musca? Nu vrea ma sa stea locului o clipa. Cred ca cei de la duracell au schimbat mascota. Sau poate a luat viagra. In puii mei ca ma dispera. In seara asta nu ma culc pana n-o omor. O strivesc, o disec, o transez, o bag in pungi de plastic si-o dau la canibali!!! AAAAAAAAAAAAAAAA!!! Ne vedem la puscarie.

Update:  E un intreg clan mafiot de muste :((((((((…ajung criminal in serie (sunripper suna bina…)

Update 2: VICTORIE!!! Le-am calcat pe ochi :D…Cred ca mi-am descoperit un nou talent…cine stie, pe criza asta poate ma angajeaza cineva din domeniu😀. „Dormi linistit, Sunpearl omoara muste pentru tine” :)). Si acum, plin de mandrie, imi dedic urmatorul clip😀

Update 3: Bâz? Bââââââââââââââââââââââz?!!! Cum ma „bâz”? :(( NUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU :((((((

Update 4: A murit si a 4-a  :))…sper ca nu mai sunt, sa pot dormi si eu linistit ca maine am meci cu profii la liceu😀. Deci…dedicatia: